Odată încheiat sezonul 2015 sub dominarea totală a lui Novak Djokovic, recordurile fiind contabilizate pe parcurs, ultima chestiune care rămâne în discuţie este dacă acest an al jucătorului sărb a fost cel mai bun din istoria tenisului. Părerea generală este că această afirmaţie este contestabilă. Doi ani competiţionali ai altor doi mari jucători sunt la fel de buni, dacă nu chiar mai buni.
Dar să începem prin a recapitula performanţele lui Nole din 2015: 3 turnee de Mare Şlem şi finală la cel de-al patrulea, Roland Garros, în total 11 titluri, palmares victorii-înfrângeri 82-6.
Prima contestare, care este şi foarte îndreptăţită, vine din partea lui Rod Laver şi al său an 1969, când a câştigat primul şi unicul Mare Şlem din istoria Open a tenisului (Laver mai câştigase un Mare Şlem în 1962, dar pe atunci a concurat doar cu jucători care nu trecuseră la profesionism – Ken Rosewall, Pancho Gonzalez sau Lew Hoad o făcuseră deja – şi care nu aveau acces la turneele de Mare Şlem. În 1963 şi Laver a trecut la profesionism. În 1968 a început era Open, cea pe care o avem şi astăzi.) În acel an 1969, Rod Laver a câştigat 18 titluri din 32 de turnee la care a luat parte, iar raportul victorii – înfrângeri a fost 102-15.
Alt an care rivalizează cu 2015-ul lui Djokovic este anul 2006 al lui Roger Federer. La fel ca Nole acum, Roger a câştigat atunci 3 turnee de Mare Şlem şi a făcut finală la Roland Garros. El a câştigat 12 titluri în total, având un palmares de 92-5. Aşadar, cifrele lui Federer sunt mai bune decât cele ale lui Djokovic.
Desigur, că fiecare are părerea lui, se pot invoca diferitele perioade în care cei trei au obţinut aceste performanţe, concurenţa pe care au avut-o, dar baza discuţiei este întotdeauna statistica, pe care v-am şi oferit-o, de altfel.
