Jarkko Nieminen s-a retras aseară din circuitul profesionist, după o gală organizată la “Hartwall Arena” din Helsinki, în faţa a 12.000 de spectatori.
Jarkko Nieminen – născut la 23 iulie 1981 la Helsinki – a ocupat cel mai bun loc din carieră la simplu, 13 ATP, pe 10 iulie 2006. A fost, probabil, cel mai bun jucător de tenis al Finlandei, în orice caz singurul care a câştigat turnee ATP – 2006 Auckland şi 2012 Sidney – şi a atins de trei ori sferturile de finală la un turneu de Mare Şlem: 2005 US Open, 2006 Wimbledon şi 2008 Australian Open. Deţine recordul celui mai scurt meci câştigat într-un Maters: 6-0, 6-1 cu Bernard Tomic, în 28′, la Miami Masters în 2014. Soţia lui, Anu Nieminen, este cea mai bine clasată jucătoare finlandeză de badminton.
În gala de aseară, Jarkko l-a avut ca invitat special pe Roger Federer, care şi-a făcut timp între Paris-Bercy şi Londra pentru acest moment atât de important din viaţa bunului său prieten.
Înaintea meciului de simplu a avut loc o partidă de dublu, în care cei doi tenismeni au avut ca parteneri două legende al hocheiului finlandez: Teemu Selanne şi Peter Forsberg.
Mai jos puteţi vedea câteva instantanee din timpul meciurilor de aseară: