La “Swiss Indoor Basel”, turneu 500 Series, Rafael Nadal a pierdut primul set cu Lukas Rosol în 26′ şi s-a văzut condus în setul 2 cu 5-4, 30-0. După ce a scăpat de înfrângere în setul 2 şi se credea la adăpost în setul 3, la 4-2 pentru el, Nadal s-a văzut egalat şi apoi condus în tie-break cu 3-0. Însă, greşelile lui Rosol i-au facilitat victoria. Desigur că în turul următor – cu Dimitrov sau Stakhovski – va avea nevoie şi de o creştere în propriul joc.
Strângerea de mână de la sfârşit a fost una glacială, după ce Nadal s-a plâns de zgomotul pe care îl facea Rosol la retur cu racheta, care freca suprafaţa de joc.
Mai jos, puteţi urmări momentele importante al palpitantului Rafael Nadal (Spania, 7) [3] – Lukas Rosol (Cehia, 69) 1-6, 7-5, 7-6(4) în 2h16′.