Alexandra Cadanţu, Diana Buzean şi Irina Fetecău au trecut de primul tur de la Bucha, Ucraina, turneu din circuitul ITF PRO, cu premii în valoare de 25.000 USD.
Surpriza plăcută ne este oferită de Irina Fetecău (594 WTA), care după ce a trecut de trei tururi de calificări a învins-o astăzi, în turul 1, pe Oleksandra Piskun (Ucraina) cu 6-0, 6-3. Desigur, toate cele trei adversare (în primul tur de calificări a avut BYE) pe care le-a învins Irina aveau clasament mai slab, dar seria de victorii este excelentă pentru moralul ei şi sperăm că o vor motiva.
Diana Buzean (362 WTA) a trecut de o jucătoare mai bine clasată. Ea a câştigat 6-2, 7-5 meciul cu turcoaica Basak Eraydin (346 WTA).
Alexandra Cadanţu a învins-o cu 6-4, 6-1 pe kazaha Kamula Kerambayeva ( 537 WTA).
,
.